Just be happy !!!

You will only get what you work for
idiot

-Denisa! -Ce? -Zâmbește altfel! Parcă ești idioată! (N-am vrut să-i răspund urât. M-am mulțumit gandindu-mă cât de diferite-s mințiile oamenilor.) Pusă-n fața oglinzii,să-mi arate zâmbetul meu,mă întreb: „Ce-i greșit la mine?”  Nu m-am ales decât cu  o ridicătură serioasă de umeri și  un zâmbet  înzecit mai idiot decât primul,unul de toată amploarea,ce  ocupa o suprafață […]

Felinarul din fereastra și ploaia rece,de afară…

Racoare,pereți pe cât de înalți pe atât de reci și umbre. Ale mele, ale obiectelor uitate de timp și de oameni.Umbre făurite de un felinar pus la fereastră. Eu mă simt protejată de picuri,de starea de război rece,de afară iar în cameră plutește tihna.

E atât de bine aici,lângă fereastră!

Ca de obicei,mainile,picioarele-mi sunt reci, afară plouă ori cerul are un albastru târziu,un albastru de furtună.

Nici urmă de soare,doar un strop de lumină,un portocaliu apus,prizonier în felinarul meu.

În sfârsit! Geamuri făcute de mult,de atât de mult timp,că aproape uitasem bătaia ploii în fereastră,din pricina zgomotului confuz al altor ferestre,ale altor case.Mă mulțumesc și mă uit când la felinar,când pe tavan,la umbre.

Cât de ciudat! Ploaia e adesea însoțită de melodie,de fiecare dată alta,care rezonează cu picurii mai mici sau mai mari.

Astăzi, ploaia-mi sună a:

Mark Knopfler – True Love Will Never Fade!

Plouă și respir aer curat,rece și odihnitor.Pe perete,îmi pare a fi viu,un portret al bunicii,un portret care la rândul lui respiră.

Omul ăsta n-are nimic formal.

„Hei,zâmbești din nou! Spune-mi,ce mai pui la cale?”

Atît de tipic lui,un bun observator a tot ceea ce este bun și atât de tipic lui să nu transmită un salut verbal mai întâi.Omul ăsta n-are nimic formal în el,e doar el cu multe zâmbete și cuvinte nimerite,necalculate.

Formulele sale de politețe se reduc strict la gesturi și-l văd parcă din depărtare plecând capul în semn de simpatie,gest care mi-ar părea defapt aproape insesizabil în cazul altor persoane.

Mi-e întipărit în  minte gestul de parcă l-ar fi făcut o mie de prieteni,dar e atât de unic.”Pare că nu-și poate manifesta sau reda toata bucuria numai prin cuvinte” mă gândesc uneori și pentru o vreme îndelungată îi preiau la rândul meu zâmbetul,un zâmbet care trece din om în om până se întoarce înapoi la el.

Îl reîntâlnesc, zâmbește din nou și din nou uită să mă salute. Realizez acum cum un salut e imposibil din moment ce zâmbești  asemenea lui,cu toata figura.

Da, asta-i motivul pentru care omul ăsta n-a știut vreodată să spuna un ” Salut!”

Măi, oameni buni,voi ştiţi să vă împiedicaţi ca mine?

 Eu realizez cum de cele mai multe ori  mă împrăşii, atât la propriu cât şi la figurat. Sunt distrată,atât de distrată că mă împiedic mă dispersez( împraştii)oriunde-i cu putinţă(pe stradă,prin casă,magazine,bănci sau  mai nou prin curtea bunicii.

Circul,dacă se poate spune, cumva iregulamentar,şi tind să cred că am nevoie de un fel de centură de siguranţă iar în viziunea mea,pragurile uşilor,bordurile-s un fel de limitatoare de viteză,de muult, mult timp.

Mă plimb cu paşi atât de mari şi parcă mi-e mai greu să aprieciez distanţa de la un punct la altul.De cele mai multe ori distanţa de la mine la tocul uşii,dulapul suspendat,copăcei sau garduri.

Da,mă izbesc de ele de parcă ne-am încăiera şi aproape îmbrăţisez obiectul de care m-am ciocnit.

Ce-i drept,nu-s zgomotoasă,doar spontană.Nu se aude decât un „zgomot produs de o izbitură”(cu ecou cu tot)  şi apoi o linişte profundă.

M-am ciocnit pe toate părţile,de când mă ştiu şi parcă-mi vine greu să pricep că obiectele de care m-am lovit sunt tot acolo, mai dau şi dovadă de perseverenţă,insistenţă,lovindu-mă iar şi iar.

Bine zicea bunicul  meu când mă loveam de fel şi fel de lucruri:

   Te-ai lovit tu,te-ai lovit, dar măcar ia-i dat să-l doară!

Critică constructivă e menită să rezolve o problemă nu să atace o persoană!

Critică constructivă e menită  să rezolve o problemă nu să atace o persoană!

Mi-e greu,aproape imposibil să fiu de acord cu critica.Îmi folosesc timpul în scopuri creative,mai constructive. Sunt conștientă și lucidă,deci am învățat să-mi folosesc timpul mai eficient.

Critica n-a avut vreodată vreo influență sau efect  pozitiv  asupra cuiva. Există doar oameni cu un grad mai ridicat al conștientizării și al lucidității, care reușesc datorită perseverenței lor.

Am mai spus-o și o mai spun,renunțarea la apelative e strict necesară în comunicarea de zi cu zi,iar dacă tot suntem critici să facem referire  la comportament,fără să facem referire directă la persoană, sau și mai rea ar fi tendința de generalizare.

Tu,fata mea nu știi să faci nimic bine!

🙂

Cei care obișnuiesc să-i critice pe cei de lângă ei suferă de complexe serioase de inferioritate,sunt frustrati sau prea puțin toleranți față de ei înșiși.Așadar,cei ce sunt mai puțin toleranți față de cei de lângă ei sunt și foarte puțin toleranți față de propriile greșeli.

Un motiv și mai bun pentru care nu obișnuiesc să critic ar fi că sunt atât de perseverentă de conștientă și de bucuroasă încât nu stau să le scanez greșelile celor din jur doar pentru a mă pune cu o treaptă mai sus decât ei.

Aroganța vine din frustrare iar cei ce au mult timp pentru critică n-au timp să-și îmbunătățească propriile performanțe!

Eu cred într-un singur fel de magie

Eu nu cred în nici un fel de influenţă exterioară negativă.

Nu cred!

Nu cred în oameni răuvoitori,nu cred în blesteme şi nu-mi pot consuma energia căutând un vinovat din exterior, intangibil, pentru ceea ce mi se întâmplă şi tind să cred că dacă aş crede-n astfel de forţe spirituale,intangibile m-aş simţi vulnerabilă sau incapabilă.

 A crede în blesteme e o risipă totală de energie deoarece duce la neglijarea altor aspecte mult mai importante iar  rezultatele neglijenţei creează falsa impresie cum că blestemele ar fi adevarate.

În concluzie: Nimeni înafară de tine însuţi nu poste invoca abaterea unei nenorociri asupra ta.

Cred într-un singur fel de magie,iar acea magie vine din interior,acea magie diferă în funcţie de percepţia fiecăruia.

Viaţa însăşi e magie iar dacă nu crezi asta încearcă s-o trăieşti cât mai magic.

🙂

Îmi place atât de mult să-i lipsesc uneori….

Mă izbește încet în pieptul lui atunci cand revin,face asta de parcă mi-ar arata că acolo-mi este locul.

După expresia lui apreciez că i-aș lipsi de o veșnicie. 🙂

Îmi vad conturată de el,forma trupului in așternuturi,atunci când uit de mine și aproape adoarme încruntat.
Mai știu cu siguranță că se ghemuiește tocmai după forma corpului meu ori de cate ori lipsesc.
Îmi caută mâna,adormit și fără pic de precizie și continuă sa facă asta de fiecare dată la fel de stangaci.

Râd în sinea mea de fiecare dată,spunandu-mi:

Da,el e!

Pentru mine comparațiile cu cei din jur sunt irelevante.Accept că-n mod cert nimeni nu stagnează!

Obișnuiesc sa evit să mă compar cu cei din jur deoarece fiecare persoană trece prin anumite etape ale vieții într-o ordine total aleatorie.

Accept,și știu că-n mod cert nimeni nu stagnează.Fiecare progresează și se pregatește individual mai mult sau mai puțin în propriul ritm pentru ceea ce-i este specific lui,ceea ce-i face plăcere sau ceea ce-i este caracteristic.

Consider comparațiile cu cei din jur ca fiind  total irelevante.

🙂

Nu de puține ori oamenii iși compară propriile reușite cu ale unei persoane ce are o varstă mai mare decât a lor.De multe ori aceștia uită că pe plan profesional din punct de vedere al experienței,vârsta constituie un avantaj.

 Oamenii cresc și se dezvoltă în medii diferite care-și lasă amprenta asupra dezvoltării lor.Au percepții diferite asupra vieții,au nevoi psihologice diferite,vârste,abilități și într-un final scopuri diferite.De asemenea cresc în familii diferite cu obiceiuri diferite care le pot influența mai devreme sau mai târziu dezvoltarea,uneori șansele în ceea ce privește cariera și mai apoi,comportamentul în societate.

Nevoile psihologice și modul propriu de percepție ale fiecarui om îi influentează dezvoltarea,modul de a comunica, relaționa,cu cei din jur și alegerile pe care le va face acesta,la fel cum abilitățile caracteristice sau dobândite în timp îl vor influența în alegerea unei cariere potrivite lui.

Fiecare om pe parcursul vieții trece prin anumite etape și faze într-o ordine total aleatorie.

De aceea,de prea multe ori sesizăm schimbări radicale ale celor din jur ceea ce implică adesea o deviere comportamentală serioasă dar acesta este un lucru bun.De cele mai multe ori,oamenii se reformează pentru a se maturiza din punct de vedere emoțional sau pur și simplu trec prin etape pe care le-au omis pe parcursul dezvoltării lor.

Un exemplu bun ar fi ca atunci când un om realizează că a ratat anumite etape să-și schimbe comportamentul pentru a reușii să parcurgă acea etapă.

La fel cum se Întâmplă de multe ori că oamenii care-n timpul adolescenței or evitat pe cât posibil să fie rebeli,ajung să-și trăiască și această stare la vârste pe care persoanele din jurul lor să le considere inadecvate vârstei lui.

Nu pot să spun decât că schimbarea înseamnă pentru mine o evoluție și că am început să accept și să înțeleg mult mai bine faptul că suntem mai mult decât diferiți.

În concluzie:

Comparațiile sunt mai mult decât irelevante. 🙂

„Denisa,ai o vagă idee despre orice dar nimic concret despre nimic.

Ultimul an de liceu,avea sa-mi spună ceva:

-„Denisa, păzea,fizică nucleară la orizont…” 🙂

 După o scurtă recapitulare a cunoștiintelor de generală,pe care le pierdusem in mod clandestin sau ceea ce se presupunea a fi recapitulare având in vedere c-aveam un deficit serios de informații pe acea temă,profesoara de fizică,doamnă instruită, m-a evaluat rapid:

„Denisa,ai o vagă idee despre orice dar nimic concret despre nimic.” 🙂

Parea cumva a fi o lauda sau un elogiu. Derutantă era insă, lipsa de entuziasm cu care mi-a spus-o. Îi mai analizasem încă o dată expresia facială cu o doză de scepticism și mă abținusem, totuși să -i multumesc pentru presupusul/posibilul compliment.

Nu mă ridicam la asteptările doamnei,eram intr-o regiune abisală,intr-un hău al lipsei de cunoastere,din care dânsa avea de gând sa ma scoată sau pur si simplu eram undeva in spațiu la ora de fizică,în cea mai indepartata galaxie,mai exact.

Probleme,…de calibrul ăsta nu mai avusesem,mai ales c-am fost inzestrată,cu o capacitate de memorare demnă de invidiat și capabilă si reusesc ca redau lecții intregi, cu mare ușurința.

Într-una din zile,profesoara ne anunta că ne va da test din cateva lecții,motiv pentru care ajunsă acasă, invat si repet din nou lecțiile.

În urmatoarea zi, le ascultă pe colegele mele iar în ultimele cateva minute,maxim 5 din câte-mi amintesc, mă indeamnă să-i scriu pe tabla tot ce am invațat.

„Mergi in banca ta,nota mai mare de atât nu pot să-ti dau”!!!(aud dintr-o dată)

Deși imi trecuse deja nota,am continuat sa scriu, pe motiv ca n-am scris tot ceea ce știam.

Din prima bancă aud o colegă spunându-mi :

„Haide in bancă, ai luat un zece”.:)

Când noi ne alegem cuvintele, frumos…

Felul în care ne alegem cuvintele este,vrem nu vrem foarte important si are impactul dorit sau nu asupra celor din jur.

Încrederea pe care o  acordăm unei persoane,este strâns legată de rezultatele sale viitoare. Înainte de a ne antrena neincrederea în capacitățile,abilitațile unei persoane, să nu uităm că oamenii  găsesc o  cale să fie ceea  ce-i convingem  că sunt la fel cum găsesc o cale  de a fi ceea ce-i încurajăm să fie.

 Așadar, ce ar fi de evitat ? 🙂

  • atitutinea de superioritate
  • demotivarea
  • neincrederea
  • critica

De evitat ar mai fi sa ne adresăm cuiva, astfel: 

Tu, nu faci nimic bine” .

” Tu, faci totul greșit”.

„Ești incapabil/prost.”

Atunci când suntem critici,la fel ca-n exemplele de mai sus,antrenăm neincrederea celor din jur și le minimizăm stima de sine.

Dacă vrei  să ai parte de un om apt, spune-i de nenumărate ori că-i capabil. 🙂

 Indicat ar fi sa incearcăm sa abordăm totul diferit,prin:

  •  exemplu
  • răbdare
  • incredere
  • alternative
  • incurajare
  • susținere

                   

Ori să-i sustinem prin motivare,incredere,cuvinte:

  • Iată,cum procedez de obicei in astfel de situații.
  • Mi-am dat sema ca dacă procedez în acest fel am un rezultat mai bun.
  • Ai facut bine,o metoda și mai la îndemana/buna ar fi…

 Toleranța cu care ne tratăm fața de propriile greșeli e exact la fel fața de cei din jur. 🙂

Ar fi indicat să evităm să mai spunem urmatoarele:

Tu,  niciodată nu procedezi/faci…..”!,  

Tu, intotdeauna procedezi/faci..x-lucru.”!

Care de obicei succedă,binențeles  cu o nemuțumire exprimată prea târziu.

Astfel de vorbe, contrar celor crezute de noi, nu responsabilizează sau corectează comportamentul cuiva ci doar, demotivează omul să mai facă  eforturi  pentru a ne mulțumi, în plus acesta e un semn ca nu ne comunicăm  supărările la timpul potrivit.

Evitam sa comparăm sau e bine să continuam s-o facem ?

E in beneficiul nostru sa evităm recurgem la comparații:

Le-am auzit cu totii :

  • „X” sau  „Y” facea  asta  mai bine”.
  • „Fratele tău se pricepe de minune la istorie, pe cînd tu…”.
  • „De ce nu ești in stare sa faci ce a facut x”?

Cert este că oamenii au personalităti diferite,abilităti diferite,așadar,indicat ar fi să evităm să-i comparăm pe cat de mult posibil.Eu tind sa cred ca e un semn bun atunci când oamenii sunt autentici deoarece acei ce-s diferiti tind să fie si creativi ,iar noi le putem antrena increderea în ei respectandu-le autenticitatea și crescându-le în acest mod stima de sine.

E de preferat să respectăm alegerile celor din jur și chiar să ne bucuram când cel de lânga noi tinde să fie diferit. 🙂

Să inlocuim cuvintele nepotrivite!!!

Uneori,in mod inconștient punem cuvinte acolo unde nu-si au locul,nerealizând impactul pe care-l au asupra interlocutorului.

Citeam intr-o carte două metode vizibil diferite de abordare, și nu m-am putut abține să le strecor in acest articol deoarece mi-au dat cumva de gândit.

Autorul vorbea in acea carte despre diferența sesizabilă cuvintelor dacă/după.

Și ca să dau exact,citatul..

„Da, te las „dacă îti termini tema.”

„Da, te las „după ce îti termini tema.”

🙂

Când  ai condiționat o placere, ai  anulat deja  o  mică parte din receptivitatea copilulului tău, sau a omului de langă tine. 

  A doua abordare s-a dovedit a fi mult mai potrivita, tind să cred ca sună mai permisiv si totodată duce la responsabilizare.

Trebuie ca mai întâi să alegem cuvintele şi apoi să le dăm putere.

În  concluzie,ar  mai  fi  si alte  alternative,alte feluri de a te exprima,chiar constructive. 🙂